X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

În Moldova un tînăr a fost condamnat la 18 ani pentru un omor care nu a avut loc

20 iul. 2021,, 14:55   Societate
2909 1

Timp de mai bine de doi ani, Curtea de Apel Chişinău a programat doar 10 şedinţe pentru examinarea dosarului pe numele lui Constantin Zubac, condamnat de Judecătoria Hînceşti la 18 ani de închisoare pentru un omor care nu a avut loc. Din cele 10 şedinţe, doar una a fost lucrativă, restul fiind amînate.

Prima şedinţă în dosarul Zubac a fost programată de către Curtea de Apel pentru data de 22 mai 2019, însă şedinţa n-a avut loc, fiind amînată cu o lună. Nu s-a lucrat nici la cea de a doua şedinţă, fiind amînată la solicitarea unei părţi pe dosar.

La cea de a treia şedinţă care a fost programată peste trei luni a fost ridicată excepia de neconstituţionalitate. Aceasta a fost singura şedinţă care a avut loc. Restul şedinţelor programate au fost amînate sau întrerupte. Instanţa a acceptat ca să fie audiaţi martorii apărării, însă pe parcurs au fost schimbaţi apărătorii lui Zubac, care au solicitat amînarea şedinţelor. Ultima şedinţă urma să aibă loc pe data de 9 iulie, însă a fost amînată din cauza că nu s-au prezentat avocaţii inculpatului.

„Nu înţelegem ce se întîmplă, de ce nu este examinat dosarul. S-a cheltuit mult, mama lui a plecat să muncească în Italia pentru a face faţă situaţiei. sîntem disperaţi, nu mai avem nici lacrimi”, ne-a declarat Tatiana, concubina lui Constantin Zubac.

Solicitată de reporterurii portalului Anticorupţie.md, Larisa David, avocata lui Zubac, a declarat că nu prea cunoşte bine dosarul şi nu poate să se expună. „Am foarte multe dosare, nu le ţin minte pe toate. În dosarul Zubac nu am fost de la început, am fost angajată pe parcurs. Nu pot să spun de ce se tergiversează. sînt circumstanţe care nu depind de noi şi nici de instanţă. A fost că nu am putut să vin la şedinţă pentru că eram plecată peste hotare”, a precizat apărătoarea.


Incidentul a avut loc în seara de 16 decembrie 2017, în oraşul Ialoveni. Zubac, fiind în stare de ebrietate, s-a dus, aproape de ora 24.00, la unchiul său, care locuia cu cîteva etaje mai sus și a bătut tare în ușă ca să-i deschidă. Vecinul de la etaj, Igor Chirilov, a ieșit să-i facă observație că face gălăgie. Între cei doi s-a iscat un scandal. Chirilov a intrat în casă, iar Zubac a început să bată puternic în ușă pînă acesta a ieșit din nou.

Cei doi s-au încăierat, iar în consecință, Chirilov s-ar fi ales cu o zgîrietură în regiunea pieptului, cu lungimea de 3 cm și adîncimea de 2 mm.

Constantin Zubac a fost reținut în scurt timp de către prietenii lui Chirilov. Aceștia l-au dus la poliție, unde i-a fost intentat dosar penal pentru omor și huliganism. Constantin Zubac a fost condamnat la 18 ani de detenţie pentru omor în circumstanîe agravante şi huliganism agravat, la 15 decembrie 2018, de către Judecătoria Hîncești, oficiul Ialoveni,

Igor Chiriac, fostul avocat al lui Zubac, susține că este vorba de un abuz al instanței. „În circumstanțele date, acțiunile clientului meu nu pot fi calificate ca tentativă de omor. Constantin a fost condamnat pentru aceeași faptă în baza a două articole din Codul Penal, omor premeditat în circumstanțe agravante și huliganism agravant. Este un abuz, o eroare a instanței de fond, care trebuie să fie reparată de instanța superioară”, ne-a declarat apărătorul.

Pretinsa parte vătămată se simte bine şi nu a stat nico zi în spital din cauza lui Zubac. Totuşi, acesta consideră că tînărul îşi merită pedeapsa de 18 ani:„Nu eu l-am condamnat, dar instanța. Eu doar am spus cum a fost, am și martori. E mult sau puțin, așa e legea. Voi nu știți cine este el. Mi-a speriat soția și copiii”.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?