X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

S-a aflat cînd în R. Moldova vor ajunge primele doze de vaccin

30 ian. 2021,, 19:23   Societate
3884 3

Primele loturi de vaccin împotriva COVID-19 vor ajunge în Republica Moldova la mijlocul lunii februarie. Este vorba despre 24.570 doze de vaccin Pfizer/BioNTech (Comirnaty) și 264.000 doze produse de Oxford/AstraZeneca. MSMPS a recepționat confirmarea livrării vaccinurilor din partea platformei COVAX.

Vaccinul produs de Pfizer/BioNTech (Comirnaty) va fi depozitat la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, care va asigura condițiile necesare de păstrare la temperatura de -60°C -90°C. Ulterior, vaccinurile vor fi distribuite către punctele de vaccinare, cu respectarea lanțului frig.

Vaccinul produs de Oxford/AstraZeneca va fi livrat în Republica Moldova în tranșe, începînd cu sfîrșitul lunii februarie, pentru trimestrul I și trimestrul II. Acest vaccin trebuie păstrat la o temperatură de +2°C +8°C.

COVAX a primit cereri pentru aprovizionarea cu vaccin împotriva COVID-19 din partea a 72 de țări. Însă, la prima etapă, doar 18 țări au fost selectate, inclusiv Republica Moldova.

Republica Moldova va recepționa gratuit prin intermediul COVAX suficiente doze pentru a vaccina 20% din populație. Ulterior, țara noastră va procura prin intermediul COVAX vaccinuri la un preț preferențial. Republica Moldova a aderat la COVAX în luna august 2020, prin intermediul scrisorii de intenție, semnată de MSMPS. Iar la data de 7 decembrie a fost expediată solicitarea pentru vaccinul împotriva COVID-19.


Reamintim că, potrivit unui sondaj realizat anterior de Noi.md, majoritatea cetățenilor sînt pentru ca vaccinarea să fie realizată doar la dorință. Totodată, internauții sînt de părere că Moldova poate decide și singură ce tip de vaccin să administreze populației.

Reamintim că anterior, Rusia și-a exprimat disponibilitatea de a furniza Moldovei 100.000 de doze de vaccin anti-COVID Sputnik V, iar restul dozelor necesare pentru țară timp de 4-6 luni în cazul în care vaccinul ar fi fost înregistrat. Despre aceasta a anunțat liderul PSRM, Igor Dodon. Potrivit acestuia, la 20 ianuarie, Fondul Rus de Investiții Directe a furnizat părții moldovenești întregul pachet de materiale pentru înregistrarea rapidă a Sputnik V.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?