Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cinci turci, care transportau droguri în UE prin Moldova, condamnaţi la închisoare

18 dec. 2018,, 14:20   Societate
2323 0

Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni a pronunţat sentinţa în dosarul celor cinci cetățeni turci care transportau droguri în UE prin Moldova.

Astfel, aceștia au fost condamnați la pedepse cu închisoare variind de la 11 la 12 ani, cu ispășire în penitenciar de tip închis, și confiscarea mijloacelor de transport utilizate la săvîrșirea infracțiunii pentru circulaţia ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare.

Gruparea criminală a fost monitorizată timp de aproximativ trei ani, ca rezultat, la 23.02.2018, inculpații au fost reținuți în timp ce extrăgeau drogurile care erau puse în brichete, masa heroinei constituind aproximativ 80 de kilograme.

Cauza a fost investigată de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

Procurorul a solicitat inculpaților pedepse sub formă de închisoare pe un termen de la 18 pînă la 21 ani, cu confiscarea specială și trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului a două camioane și patru semiremorci, ca bunuri utilizate și rezultate din infracțiuni.

Sentinţa este cu drept de atac la Curtea de Apel Chişinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?