Astfel, sondajul arată că 55% dintre respondenți consideră că licitația pentru spațiile comerciale este o licitație trucată, prin care se încearcă ca firma câștigătoare să fie declarată compania care convine celor aflați la putere.
Pe de altă parte, 28% dintre cei chestionați cred că licitația este corectă și transparentă, în timp ce 17% nu au răspuns sau nu au o opinie clară în acest sens.Amintim că AIC organizează o licitație pentru locațiunea activelor neutilizate, destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages, de la Aeroportul Internațional Chișinău.
După ce primul concurs de la aeroport, la care au participat doar două companii – Lagardere Travel Retail și LeBridge, a eșuat, noua administrație a Aeroportului a anunțat un nou concurs. De această dată, însă, singura companie care s-a înregistrat este Lagardere; iar, reieșind din acest fapt, termenul de înaintare a ofertelor în cadrul licitației a fost prelungit pînă la 15 aprilie 2024.
În acest context, Consiliul Concurenței, într-o scrisoare adresată conducerii Aeroportului, a exprimat dubii și a cerut argumente solide care să susțină condițiile impuse participanților la licitație.
Deși de obicei, Agenția Proprietății Publice anunța informați despre desfășurarea licitațiilor de la Aeroportul Internațional Chișinău, acum, într-un răspuns pentru un activist civic, agenția dă de înțeles că nu are nici o legătură cu aceasta.
Adăuga comentariu