Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

Programul Prima Casă 3, tot mai aproape de a fi implementat

24 iul. 2018,, 10:10   Societate
5471 2

Programul "Prima Casă 3" este tot mai aproape de a fi implementat. Ministerul Finanțelor a elaborat regulamentul cu privire la acordarea compensațiilor pentru beneficiari. Documentul urmează să fie aprobat de Guvern.

Potrivit proiectului, de subvenții se pot bucura familiile cu copii. Cele care un au un micuţ vor primi un suport financiar din partea statului de zece la sută din creditul ipotecar accesat prin program.

Cuplurile cu doi copii, vor fi compensați cu un sfert din împrumut, iar cei cu trei copii - cu 50 la sută. De asemenea, statul va achita integral creditul ipotecar pentru familiile care au patru sau mai mulţi copii.

Regulamentul mai prevede că odată cu apariția unui copil, beneficiarii pot depune cereri noi pentru a le fi acordată compensația. Iar la împlinirea majoratului unuia dintre aceştia, suportul financiar din partea statului va fi revizuit.

Despre extinderea programului "Prima Casă" a anunțat săptămîna trecută președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. Proiectul lansat de Guvern, este destinat cetăţenilor care au pînă la 45 de ani, sînt angajați oficial şi nu au alte credite ipotecare. Costul locuinţei nu trebuie să depăşească un milion de lei, iar rata inițială este de 10 la sută din preț.


Programul "Prima Casa 2", care este destinat bugetarilor, prevede că statul va achita jumătate din creditul luat pentru procurarea apartamentului, iar beneficiarii vor trebui să plătească cealaltă jumătate şi dobînzile.

Potrivit Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, pînă acum, circa 210 moldoveni au primit credite pentru procurarea locuinţelor sau le-au fost acceptate solicitările de finanţare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?