X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Noi detalii despre deschiderea grădinițelor: A fost aprobat un regulament-cadru

9 aug. 2020,, 10:30   Societate
3622 0

Grădinițele din Republica Moldova se vor redeschide gradual, în funcție de situația epidemiologică din fiecare localitate, însă doar după ce autoritățile locale vor crea condiții optime pentru a primi copiii în condiții de pandemie de coronavirus.

De asemenea, perioada aflării copiilor în grădinițe ar putea fi redusă, în funcție de gradul de ocupare al părinților. Prevederile se regăsesc în Regulamentul-cadru elaborat și aprobat de Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății, potrivit tv8.md.

Potrivit reprezentanții Ministerului Educației, pentru redeschiderea grădinițelor/grupelor de copii preșcolari este necesar de parcurs trei etape de bază:

I. Etapa de pregătire a redeschiderii instituțiilor de educație timpurie: autoevaluarea oportunităților și riscurilor iminente privind redeschiderea instituției, conform „Instrucțiunii cu privire la pregătirea pentru redeschidere și reluare a activității instituției de educație timpurie”, realizarea acțiunilor și lucrărilor/dotărilor, în special cu echipamente de securitate individuală, cu produse de curățenie și dezinfectante, conform Raportului de autoevaluare, care finalizează cu aprobarea structurilor teritoriale ANSP și ANSA, elaborarea planului instituțional de redeschidere și reluare a activității, instruirea/informarea angajaților și a părinților despre noile condiții de activitate a instituției în perioada de carantină.

II. Etapa de testare: revenirea la grădiniță se face gradual, în funcție de situația epidemiologică din localitatea respectivă, cu 1-2-3 grupe de copii cu vîrsta 5-6-7 ani, micșorate ca număr per grupă, cu micșorarea timpului de aflare a copiilor în instituție, în funcție de gradul de implicare a părinților în muncă, în 1-2-3 grădinițe din localitate/sector, în spațiile educaționale și de îngrijire pregătite din perspectiva controlului infecției Covid-19 etc.


III. Etapa de bază: reluarea propriu-zisă a activității instituției, în conformitate cu Reglementările-cadru speciale:

– Primirea copiilor (filtrul de dimineață, păstrarea distanței, limitarea intersectărilor grupelor de copii etc.);

– Organizarea procesului educațional și de îngrijire (activități preponderent în aer liber, dezinfecția jucăriilor, materialelor didactice, educația copiilor pentru păstrarea distanței fizice/sociale ec.);

– Activitatea angajaților în perioada carantinei (purtarea măștilor în incinta instituției și cînd interacționează cu cel puțin 1 persoană, limitarea intersectărilor, igienizarea, dezinfectarea și aerisirea periodică a spațiilor, suprafețelor etc.).

Copiii vor reveni în grădinițe de pe 1 septembrie, odată cu începerea noului an școlar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?