X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Actele false, „vedete la frontieră”: Doi moldoveni au încercat să ducă de nas vameșii

8 iul. 2021,, 15:45   Societate
1874 0

Din lipsă de bani pentru achitarea călătoriei pînă în Germania, un conațional a lăsat ca garanție cartea de identitate falsificată. Iar un alt cetățean a încercat să scoată din țară o remorcă prezentînd un alt certificat de înmatriculare. Planurile celor doi au fost dejucate de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni în seara zilei de 7 iulie curent.

În primul caz, la controlul de frontieră s-a apropiat un microbuz de rută ce transporta pasageri spre Germania. Printre călători se afla și un tînăr de 30 de ani, domiciliat în raionul Telenești. În timpul verificărilor actelor acesta a manifestat un comportament suspect. Conform analizei de risc, polițistul de frontieră a recurs la verificări suplimentare. Astfel, bărbatul a recunoscut că are un act fals, doar că i l-a dat șoferului de rută ca garanție că la destinație își va achita călătoria de o sută de euro.

În urma acestor declarații, s-a dispus efectuarea unui control amănunțit și asupra șoferului microbuzului, un chișinăuean de 39 de ani. Inițial acesta a respins acuzațiile, iar ulterior în geanta personală a fost depistată o carte de identitate cu însemnele autorității competente din Romînia, eliberată pe numele pasagerului menționat anterior. Examinat cu tehnica din dotare, asupra actului au fost identificate indici de falsificare la fotografia titularului și asupra metodei de imprimare.

Audiat, șoferul a confirmat cele declarate de pasager , însă despre falsul în act - nu cunoștea. Totuși, pentru fapta sa, conducătorul auto este cercetat.

Documentat este și un bărbat din Ungheni, care a încercat să scoată din țară o remorcă pentru care a prezentat un alt certificat de înmatriculare, fiind identificate mai multe necoincidențe. Șoferul a declarat că certificatul original al remorcii a fost ridicat de reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto (ANTA).


Actele vizate au fost sigilate și transmise pentru efectuarea expertizei tehnice. Remorca a fost indisponibilizată pînă la finalul anchetei. Cercetările vor continua în vederea elucidării circumstanțelor și încadrarea juridică a faptelor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?