X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4015

Misiunea OSCE a apreciat pozitiv organizarea alegerilor în ziua votării

1 noi. 2016,, 08:15   Politică
1875 1

Misiunea OSCE a apreciat pozitiv organizarea alegerilor în ziua votării
Foto : drept.md

Misiunea de observare a alegerilor OSCE/BIDDO a apreciat pozitiv organizarea alegerilor prezidenţiale din Moldova în ziua votării.


Despre aceasta au declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, membrii Misiunii, prezentînd concluziile privind monitorizarea alegerilor.

Şefa Misiunii, Arta Dade, a menţionat că "procedura votării în ziua alegerilor a fost realizată într-o manieră bine organizată şi calmă".

"În aproape majoritatea secţiilor de votare şi comisiilor electorale de circumscripţie au fost prezenţi observatori locali şi observatori ai candidaţilor, care putea face observări fără restricţii asupra tuturor etapelor alegerilor. Angajaţii secţiilor de votare au dat dovadă de o bună cunoaştere a procedurii de votare. Sistemul SAISE a funcţionat eficient în aproape toate secţiile de votare monitorizate, deşi au fost constatate 12 cazuri unde au existat probleme aferente conectării la internet sau probleme ce ţin de software", se menţionează în raportul privind concluziile preliminare ale procesului de votare.

În opinia alegătorilor, "cetăţenii au avut posibilitatea deplină de a-şi exprima preferinţele în privinţa noul şef al statului".

"Organele electorale administrative şi-au îndeplinit obligaţiunile în mod profesionist şi transparent, iar mersul votării şi numărarea voturilor au fost evaluate, în general, pozitiv. Campania electorală, care s-a desfăşurat în contextul dificultăţilor economice şi atmosferei de neîncredere, a fost una competitivă, iar drepturile fundamentale au fost respectate", menţionează observatorii.

Ei consideră că cadrul juridic asigură o bază adecvată pentru realizarea alegerilor democratice. Totuşi, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, care a reintrodus alegerile prezidenţiale directe, Codul electoral a fost amendat într-o manieră urgentă pentru a asigura o bază legală pentru desfăşurarea alegerilor.

"În pofida lipsei încrederii generale în instituţiile publice, autorităţile responsabile de alegeri s-au bucurat într-o mare măsură de încrederea societăţii. Cu toate acestea, au apărut unele îngrijorări cu privire la imparţialitatea CEC pe parcursul examinării plîngerilor", se menţionează în document.

Observatorii au menţionat că la alegeri nu a fost bine organizat accesul în secţiile de votare pentru persoanele în vîrstă şi pentru cetăţenii cu dizabilităţi.

"Evaluarea numărării voturilor a fost mai puţin pozitivă, 8% din procedurile de numărare observate au fost evaluate negativ. În principal, acestea se datorau iregularităţilor procedurale. Procesul de totalizare a fost unul prompt şi transparent. Totuşi, acesta a fost evaluat negativ în 6 din 35 de comisii electorale de circumscripţie observate, în mare măsură datorită facilităţilor neadecvate pentru primirea materialelor şi totalizarea rezultatelor", a menţionat Dade, care a prezentat raportul privind concluziile preliminare.

În opinia observatorilor, "campania electorală a fost competitivă şi drepturile fundamentale au fost în mare parte respectate".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?