X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Ucraina acuză Moldova de încălcarea normelor OMC și pregătește măsuri de răspuns

29 apr. 2016,, 11:30   Economie
4697 0
Украина обвиняет Молдову в нарушении норм ВТО и готовит ответные меры
Foto: mail.ru

Autoritățile Ucrainei consideră că Moldova a încălcat normele OMC, introducînd cote și taxe la importul de produse din carne și lactate din Ucraina, și pregătesc măsuri de răspuns.


Potrivit mass-mediei ucrainene, viceministrul Dezvoltării Economice și Comerțului, reprezentantul comercial al Ucrainei Natalia Mikolskaia a menționat că Ministerul califică cotele și taxele introduse de Moldova la importul de produse din carne și lactate din Ucraina drept o încălcare a normelor Organizației Mondiale a Comerțului și a Acordului privind Zona de Comerț Liber din cadrul CSI.

„Considerăm acest fapt drept o încălcare a normelor OMC. Calificăm implementarea unui astfel mecanism drept o încălcare a Acordului privind Zona de Comerț Liber din cadrul CSI. De aceea, din partea noastră va veni o reacție pe măsură. Acest fapt mai constituie o încălcare a relațiilor de vecinătate între două țări, care au încheiat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană”, a spus Natalia Mikolskaia.

Potrivit ei, Ministerul Dezvoltării Economice va convoca o ședință operativă, în cadrul căreia vor fi elaborate propunerile privind măsurile de răspuns din partea Ucrainei, precum și va informa Prim-ministrul ucrainean cu privire la situația creată.

În plus, Natalia Mikolskaia a menționat că după imediat apariția proiectului de hotărîre al Guvernului Moldovei privind instituirea restricțiilor asupra importului de produse din carne și lactate de origine ucraineană, ministerele de resort ale ambelor țări au susținut consultări pe marginea acestei chestiuni și au convenit asupra necesității perfecționării documentului.

Partea moldovenească a adus asigurări că nu va adopta decizia finală fără consultarea Ucrainei.

„Sîntem dezamăgiți de decizia Moldovei, deoarece am convenit să nu luăm nici o decizie fără consultații suplimentare”, a declarat viceministrul Dezvoltării Economice și Comerțului al Ucrainei.

Totodată, directorul Departamentului Protecție Comercială a MDEC al Ucrainei, Olesia Zaluskaia, a menționat că pentru a aplica astfel de măsuri de protecție Moldova urma să efectueze inițial un studiu în conformitate cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului, pentru a stabili care direcții și în ce măsură sînt afectate de importul sporit.

„Ei trebuia să inițieze un studiu, să stabilească prejudiciul real, noi nu dispunem de informații privind acest studiu. Astăzi noi nu înțelegem care este motivul introducerii restricțiilor”, a spus ea.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?