Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

46 de tineri, selectați pentru a urma stagii plătite în instituții publice

25 iun. 20:45   Societate
1081 0

Din 1 iulie, 46 de tineri vor urma stagii plătite în cadrul Aparatului Președintelui, Secretariatului Parlamentului, Cancelariei de Stat, ministerelor și altor autorități publice.

Persoanele selectate au participat, astăzi, la evenimentul de deschidere a celei de-a doua ediții a Programului de stagii plătite în serviciului public.

Secretara de stat a Guvernului, Ana Calinici, a apreciat interesul stagiarilor selectați și a menționat că tinerii sînt bineveniți în administrația publică, pentru că aceștia au competențele și abilitățile necesare, dar și aduc un suflu nou în sistem. Oficiala a mai subliniat că tinerii au posibilitatea să contribuie la construirea Europei acasă, să vadă din interior cum au loc negocierile cu Uniunea Europeană și să urmărească întregul proces de aderare la blocul comunitar.

„La baza integrării europene este serviciul public, de competențele și capacitățile administrației publice depinde foarte mult progresul Republicii Moldova pe calea integrării europene”, a declarat Ana Calinici.

Stagiarii selectați în cadrul programului lansat de Guvern vor primi o bursă lunară neimpozabilă de 3.000 de lei. După desfășurarea stagiului cu o durată de 480 de ore și obținerea calificativului „foarte bine”, aceștia vor putea fi angajați fără concurs sau plasați în corpul de rezervă al stagiarilor, pe o perioadă de 12 luni de la eliberarea certificatului de stagiu.


Totodată, 65 de tineri vor urma programul de stagii lansat de Delegația Uniunii Europene la Chișinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?