X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1387
Preşedintele stiri: 4015

Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldovenești

2 mai. 08:15   Societate
55290 0

Persoanele născute pe teritoriul actual al Republicii Moldova, dar care nu au fost luate la evidență în calitate de cetățeni moldoveni sînt în drept să depună cerere pentru a le fi recunoscută cetățenia, chiar dacă sînt și cetățeni ai altor state și își au domiciliul peste hotare.

Doar în primele trei luni ale anului curent, 1 721 de persoane născute pe teritoriul Moldovei au fost recunoscute cetățeni moldoveni.

Cererea privind recunoașterea cetățeniei Republicii Moldova se adresează Agenției Servicii Publice și se depune personal sau prin mandatar, ultimul dispunînd de procură autentificată în modul stabilit de actele normative. Într-un răspuns la o solicitare depusă de IPN, Agenția Servicii Publice precizează că la depunerea cererii pentru eliberarea actelor de identitate se stabilește statutul juridic al persoanei, identitatea, domiciliul sau reședința temporară a solicitantului.

Solicitanții vor prezenta la ASP actul de identitate, în cazul deținerii acestuia, precum și documentele de stare civilă care fac dovada nașterii pe teritoriul Republicii Moldova, eliberate de autoritățile competente ale Republicii Moldova. În cazul schimbării datelor personal, vor prezenta și documentele de stare civilă ce atestă schimbarea datelor personale. Pentru persoanele reprezentate sînt necesare documentele ce atestă dreptul de reprezentare.

În ultimii trei ani, cel mai mare număr de persoane născute pe teritoriul Republicii Moldova care au fost recunoscute cetățeni moldoveni s-a înregistrat în 2022. Atunci au fost 7 554 de persoane au fost recunoscute cetățeni ai Republici Moldova, în comparație cu 3 729 în anul 2020 și 5 835 – în anul 2021. În 2023 au fost recunoscute cetățeni moldoveni 4 143 de persoane.

33
4
1
6
18

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?