X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Malmström: Pentru Transnistria nu va fi prelungit regimul de preferințe comerciale autonome (VIDEO)

23 oct. 2015,, 15:17   Economie
3799 0
Мальмстрём: Для Приднестровья не будет продлен режим АТП
Foto: noi.md
În pofida așteptărilor businessului transnistrean, pentru întreprinderile din regiune nu va fi prelungit regimul de preferințe comerciale autonome cu Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström, în cadrul întrevederii cu antreprenorii moldoveni, la care s-a discutat despre comerțul dintre Republica Moldova și UE în cadrul Acordului de comerț liber aprofundat și cuprinzător (DCFTA), informează NOI.md.

La 1 ianuarie 2016, pentru Transnistria expiră regimul de preferințe comerciale autonome cu UE. Întrebată dacă acest regim ar putea fi prelungit, Cecilia Malmström a răspuns negativ. „Trebuie găsite modalități pentru cooperare, pentru a contribui la comerț, pentru a continua dialogul și a aplica legislația europeană și moldovenească”, a menționat comisarul european.

La rîndul său, viceministrul Economiei Octavian Calmîc a menționat: „În opinia noastră, regimul DCFTA este mai atractiv pentru afaceri decît regimul de preferințe comerciale autonome, de aceea trebuie să-i convingem pe transnistreni să treacă la DCFTA. Pentru ei aceasta va fi mai convenabil decît prelungirea regimului de preferințe comerciale autonome.

În orice caz, Moldova nu a solicitat prelungirea acestui regim pentru Transnistria. Introducerea regimului de preferințe comerciale autonome a fost o măsură unilaterală întreprinsă de UE în anul 2008. Acest regim deja a fost prelungit o data și este suficient”.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?