Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Austria a suspendat legăturile feroviare cu Ungaria, întrucât trenurile nu mai fac față afluxului de refugiați

10 sep. 2015,, 23:00   Externe
3288 0

Foto: agerpres.ro

Compania națională a căilor ferate austriece, O-BB, a anunțat joi că suspendă circulația trenurilor ce fac legătura cu Ungaria, decizie luată din cauza 'congestiei masive' a rețelei sale ca urmare a valului de imigranți ce doresc să ajungă în Germania, transmite AFP. În plus, societatea O-BB a solicitat persoanelor fizice și companiilor de transport care folosesc autocare să înceteze să transporte refugiați către gări.

'Marele aflux de persoane, combinat cu numărul important al celor care așteaptă deja în gări pentru a-și putea continua călătoria, excede capacitățile feroviare disponibile', a precizat O-BB în comunicatul în care menționează că nu va mai trimite noi garnituri de tren în Ungaria.

Fluxul de imigranți s-a intensificat la frontierele sârbo-ungară și ungaro-austriacă, mai ales că zeci de mii de refugiați care au fost blocați săptămâna trecută în Ungaria și-au reluat călătoria către vestul Europei, cei mai mulți dorind să ajungă în Germania. Dacă în timpul weekendului rețeaua feroviară era mai puțin solicitată și au fost puse în circulație și trenuri speciale, acum traficul se desfășoară conform programului normal, fapt care conduce la o 'congestionare masivă' a rețelei, explică O-BB.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?