X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Ceban: Copilul poate fi repartizat la grădiniță doar cu o mită de 200-500 euro

12 aug. 2015,, 13:30   Societate
6766 3
Чебан: Определить ребенка в детский сад – за взятку в 200-500 евро
Foto: vedomosti.md
Președintele fracțiunii socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban a declarat astăzi că consilierii de la PSRM solicită convocarea săptămîna viitoare a ședinței extraordinare a Consiliului, fără a aștepta ziua de 3 septembrie, deoarece există trei probleme strîngente care urmează să fie solicitate în mod urgent, relatează NOI.md.

Potrivit lui Ion Ceban, în primul rînd urmează să fie examinată situația vizavi de înmatricularea în grădinițele de copii. Consilierii au vizitat direcțiile educaţie, tineret şi sport din sector și au ajuns la concluzia că mii de copii își așteaptă rîndul pentru a frecventa grădinițele de copii.

„Pentru ca copilul să ajungă la grădiniță trebuie să dai mită. Mărimea mitei variază între 200 și 500 euro, în dependență de grădiniță. Cea mai mare problemă ține de înmatricularea copiilor în vîrstă de doi-trei ani, pe care municipiul nu este obligat să îi pună în rînd (deoarece mama copilului s-ar putea să se afle în concediul de maternitate pînă la trei ani), dar părinții sînt nevoiți să muncească pentru a întreține familia. Noi dorim să efectuăm o analiză transparentă și să identificăm o soluție clară a acestei probleme. Dacă se extinde fondul locativ, atunci orașul trebuie să prevadă și dezvoltarea instituțiilor de învățămînt preșcolar și școlar, reieșind din numărul locuitorilor”, susține consilierul municipal.

Ion Ceban a arătat jurnaliștilor o copie a talonului, eliberat mamei copilului la Direcția educaţie, tineret şi sport din sectorul Ciocana în luna aprilie a anului curent. Copilul ei a fost pus în rînd la grădinița nr. 225, fiind al 349-lea. Ce vîrstă va avea acest copil cînd îl va ajunge rîndul? Șapte-opt ani?
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?