X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Programul nuclear iranian: Serghei Lavrov a plecat la Viena, pentru ultima etapă a negocierilor

13 iul. 2015,, 00:00   Externe
3274 3

Foto: golos-ameriki.ru

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a plecat duminică după-amiază la Viena, unde va participa la negocierile privind programul nuclear iranian, a anunțat duminică Ministerul de Externe rus, pe contul său de Twitter, transmite AFP.

''Serghei Lavrov este în avion spre Viena pentru a lua parte la convorbirile dintre cei șase mediatori internaționali (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța, China și Germania) și Iran cu privire la programul nuclear iranian'', conform sursei citate.

Surse diplomatice de la Viena, citate de agenția de presă rusă TASS, au declarat că o reuniune a miniștrilor de externe ai țărilor din grupul '5 plus 1' și a reprezentanților Teheranului ar urma să se desfășoare duminică seară, în încercarea de a se ajunge la un compromis final.

La rândul său, ministrul de externe francez Laurent Fabius și-a exprimat convingerea că ''negocierile-maraton de la Viena au intrat în ultima lor fază''.

Șefa diplomației europene Federica Mogherini a scris pe contul său de Twitter că negocierile intră ''în ore decisive''.

Marile puteri doresc ca AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică) să poate avea acces la siturile militare pentru a se asigura că programul nuclear al Teheranului nu se abate de la natura sa civilă.

Negocierile în acest dosar, începute acum 20 de luni, erau prevăzute să se încheie la 30 iunie, după ce la începutul lunii aprilie s-a ajuns la un acord-cadru.

Acordul final între Iran și țările din grupul '5 plus 1' ar urma să garanteze caracterul pașnic al programului nuclear al Teheranului, în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale care au consecințe negative asupra economiei iraniene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?