X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

ANRE nu va accepta majorarea tarifelor la energia electrică

2 iul. 2015,, 16:44   Economie
1962 1

ANRE nu va accepta majorarea tarifelor la energia electrică
Foto : moldovanews.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică nu va da curs solicitărilor de majorare cu 60 la sută a tarifelor la energia electrică. Declarația aparține directorului ANRE, Sergiu Ciobanu, care a fost audiat astăzi în plenul Parlamentului, notează NOI.md.

Potrivit lui Ciobanu, în legătură cu liberalizarea pieței energetice, în premieră pentru Moldova, urmează a fi stabilite tarife noi pentru serviciile de furnizare și distribuție a energiei electrice, dar asta nu înseamnă neapărat tarife mai mari.

„Moldova a liberalizat piața energiei electrice, ceea ce presupune că începînd cu acest an trebuie să avem tarife separate la furnizare și la distribuție. Vom finaliza toate calculele în ședința publică, vom analiza solicitările, dar ANRE nu va accepta acele majorări solicitate de operatori, sînt anumiți factori obiectivi. Noi sîntem sceptici și categorici față de cuantumul acestor majorări”, a spus Ciobanu.

Potrivit lui, cel mai frecvent argument invocat de furnizori ține de deprecierea leului. Funcționarul a precizat că, începînd cu 2013, au fost înaintate 9 solicitări de majorare a prețurilor de la diferiți operatori, însă majoritatea cererilor au fost nejustificate.

La rîndul său, deputatul comunist Artur Reșetnicov a sugerat ca furnizorul de energie electrică să-și optimizeze cheltuielile din contul reducerilor salariale. „Acest operator – Gas Natural Fenosa – trebuie să-și pună pofta în cui. Ar trebui să fie optimizate cheltuielile pe intern, în condițiile în care managerii acestor instituții au niște salarii destul de mari”, a spus Reșetnicov.

Agenția pentru Reglementare în Energetică este condusă de un consiliu de administrație format din patru membri. Decizia privind revizuirea tarifelor la energia electrică urmează a fi adoptată cu votul a cel puțin trei membri ai Consiliului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?