Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Israelul și grupurile armate palestiniene au comis 'crime de război' în Gaza în 2014 (raport ONU)

22 iun. 2015,, 23:00   Externe
3086 0

Foto: ruvr.ru

Israelul și grupurile armate palestiniene au comis posibile 'crime de război' în timpul conflictului din Gaza din 2014, se arată într-un raport ONU publicat luni la Geneva, relatează AFP și Reuters. Comisia independentă de anchetă a Națiunilor Unite privind conflictul din Gaza din 2014 a strâns 'informații substanțiale care indică posibile crime de război comise de Israel și de grupurile armate palestiniene', se menționează în raportul solicitat de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

În raportul întocmit după un an de investigații, anchetatorii ONU, conduși de judecătoarea americană Mary McGowan Davis, au cerut Israelului să ofere detalii cu privire la 'deciziile sale privind țintele' pentru a permite o evaluare independentă a atacurilor sale asupra enclavei în care 1.462 de civili au fost uciși și mii de case au fost distruse.

'Nivelul distrugerilor și suferințelor umane în Gaza este fără precedent și va avea un impact asupra generațiilor viitoare', a afirmat judecătoarea Mary McGowan, referindu-se la conflictul din iulie-august 2014, care a durat 51 de zile. Totodată, anchetatorii independenți au condamnat executarea pretinșilor 'colaboratori' de către grupurile palestiniene, despre care investigatorii ONU susțin că reprezintă crime de război.

În rândul palestinienilor au fost uciși 1.462 de civili, dintre care o treime copii, iar în rândul israelienilor au fost uciși șase civili și circa 1.600 de răniți de către rachetele palestiniene, se menționează în raport. Împreună cu combatanții uciși au murit în total 2.140 de palestinieni și 73 de israelieni.

Israelul s-au opus cu fermitate deciziei de a cere acest raport și nu a permis Comisiei de anchetă a ONU să se deplaseze la fața locului. Comisia a strâns mărturii ale ambelor părți prin teleconferință sau prin telefon. Președintele Comisiei a fost nevoit să demisioneze sub presiunea Israelului, întârziind publicarea raportului din martie până în iunie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?