X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Tehnologiile unui viitor fericit la Expoziţia-festival internaţională “KID’S EXPO”, ediţia a V-a ©

28 mai. 2015,, 13:55   Societate
3537 0
Foto: moldexpo.md

În perioada 29 mai – 1 iunie, pe spaţiile CIE Moldexpo, se va desfăşura Expoziţia-festival internaţională de mărfuri şi servicii pentru copii şi viitoarele mame “KID’S EXPO”.

Organizator:

CIE “Moldexpo” S.A.

Suport oficial:

Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Partenerii programului: Pretura sectorului Buiucani

AO “Filocalia”

Avix Art Grup SRL “Clounella”

Centrul Republican pentru Copii şi Tineret “Artico”

Clubul mămicilor fermecate şi Ask a Mom

Fundaţia caritabilă pentru copii “Clipa Siderală”

Mania SRL “JUNIOR ROOM”

SC Inmag Expres SRL “ToyRent”

Smart Start Kids Academy

Victorina-Tex SRL “COCSINELLE”

Expoziția-festival KID'S EXPO, aflată la cea de-a cincea ediţie, a reușit să devină un eveniment important pentru copii, tinerii părinți și viitoarele mămici. La «KID'S EXPO - 2015» vor participa peste 80 de companii, dar și instituţii şi organizaţii, case de creaţie, cluburi, centre pentru copii.

În mod tradițional, «KID'S EXPO» include:

- Expoziţia propriu-zisă şi

- Evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Copilului

Oferta expoziţională – oferim copiilor tot ce e mai bun!

Participanţii vor prezenta: haine, încalţăminte şi accesorii pentru copii și femei însărcinate, produse alimentare și dietetice pentru copii, băuturi, dulciuri și înghețată; bunuri și servicii pentru îngrijirea nou-născuţilor; cosmetice şi produse de igienă pentru copii; jocuri și jucării; mobilier şi accesorii pentru camera copiilor, lenjerie de pat; materiale pentru traininguri și dezvoltare, literatură pentru copii, materiale audio și video. Centrele de dezvoltare timpurie a copiilor vor prezenta programe noi de dezvoltare intelectuală și creativă pentru copii.

Valori educaţionale pentru familii tinere

Expoziţia-festival KID'S EXPO este un eveniment unic şi complex pentru copii şi părinţi prin programul amplu care îmbină organic seminare de instruire, conferințe, opiniile experților cu activități de agrement.

În zona educativă, concepută special pentru copii, se vor defăşura lecţii cu folosirea metodelor alternative: “Tânărul geograf: O călătorie în Africa”, “Laboratorul ştiinţei nebune”, “Astronomie pentru copii”, “Copii pricepuţi”, “O călătorie prin sistemul solar”, “Engleza prin joc” și altele.

Seminare şi servicii de consultanţă pentru viitoarele mămici și tinerii părinți: „Cum să-i asigurăm copilului un somn dulce şi liniştit”, „Cum îmbrăcăm nou-născutul: tehnici şi haine în funcţie de sezon”, „Poziţionarea corectă a bebeluşului în sling”, „Slinguri asiatice”, „Particularităţile dezvoltării vorbirii copiilor preşcolari + Logaritmica veselă (ore de dezvoltare a vorbirii)”, „Beneficiile purtatului pentru bebeluş şi părinţi”, „Jocuri Montessori acasă”, „Plastelină ecologică şi vopsele pentru degeţelele copiilor. Le facem împreună”, „Planul de naştere” și altele.

Un impuls care va încuraja copiii să creeze. În zona creativităţii pentru copii vor fi organizate atelierele: „Desenăm cu nisip”, „Facem împreună săpunuri naturale”, „Grădina zoologică cu propriile mâini (creăm din farfurii de hârtie)”, „Desene-proiecţie pentru copii de 4-8 ani şi părinţii acestora: „Casă, familie, om”, „Crupele în creativitatea copiilor”, „Facem lumânări”, Mărgele şi brăţări cu propriile mâini”, „Origami”, „Decorarea înghețatei”, „Primul buchet”, „Plastilinografie (folosirea aluatului sărat)” și multe altele.

Oferim scena tinerelor talente

În fiecare zi de lucru a expoziției, în regim non-stop, vor evolua colective de copii din centrele de creaţie din întreaga republică: ansambluri de dans: studioul de balet „Soarele”, „Boom dance”, „Miorița”, „Floarea soarelui”, „Smart Academia Start Kids” (Chișinău), „Busuioc” (Cahul), „Arnăutul” (Rezina), ansamblul gimnaziului „Mihai Viteazul” (Călărași), ansamblul folcloric „Stibla de Busuioc” (Cimișlia), Școala de Arte din s.Tvardiţa şi „Fluieriștii” de la gimnaziul din s. Porumbrei vor prezenta programe artistice; cu un program frumos va veni la eveniment Centrul de creaţie din Anenii Noi etc.; ansamblurile vocale „Star”, „Ell-By-Star”, „Lira”, ansamblul vocal-instrumental „Solo”, Liceul muzical republican „S. Rahmaninov”, de asemenea, elevele școlii „E. Doga” din Chișinău şi a gimnaziului „Mihai Viteazul” din Călărași vor susţine recitaluri de piese muzicale și altele.

Copiii de toate vârstele pot participa la concursuri interesante: „Cel mai mic gurmand”, „Starturi vesele” și altele. La eveniment vor fi prezentate colecții de haine pentru copii „Vara 2015”, va avea loc Parada cărucioarelor şi slingurilor.

Program de divertisment pentru o dispoziţie minunată:

Pe parcursul expoziţiei animatori profesionişti vor organiza dansuri, jocuri, show-uri, picturi pe feţe (face painting), desene pe tricouri şi altele.

1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, va fi sărbătorită la Moldexpo cu un program muzical organizat de Pretura sectorului Buiucani. În cadrul programului - dansuri, muzică, spectacole prezentate de colectivele artistice: ,Lăstărel”, ,,Bucătarii Veseli”, ,,Hiperion”, ,,Tarzan”, ,,Tet a Tet”, pe scenă vor evolua și Luminița și Valentin Dragomir, Nicky Dutka, Rafaela Bobeica, Angela Trifan, Angela Cabari şi altele.

Găsiţi programul detaliat al expoziţiei pe: www.kids.moldexpo.md.

KID’S EXPO – sărbătoarea întregii familii!

Vă aşteptăm pe toţi, de la mic la mare!

Deschiderea expoziţiei va avea loc pe 29 mai, ora 11.00,în pavilionul central al CIE МOLDEXPO.

Program de lucru:
29 mai – 1 iunie: 10.00 - 18.00


0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?