X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Scurtă întrevedere la Elysee între Hollande, Merkel şi Poroşenko, privind criza ucraineană

12 ian. 2015,, 12:40   Externe
6452 17

Foto: antena3.ro

Preşedintele francez Francois Hollande s-a întîlnit duminică la Elysee cu cancelarul german Angela Merkel şi cu preşedingtele ucrainean Petro Poroşenko, pentru a discuta aproximativ 15 minute despre criza ucraineană, a anunţat preşedinţia franceză.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care era de asemenea prezent la Paris pentru marşul împotriva terorismului, nu a participat la această întrevedere, a precizat sursa citată.

Pe lîngă această întrevedere, preşedintele Hollande a avut o discuţie separată cu cancelarul german Angela Merkel.

Aceste scurte întrevederi au avut loc înaintea reuniunii de luni, de la Berlin, a miniştrilor Afacerilor Externe rus, ucrainean, german şi francez.

Aceştia se vor întîlni pentru a pregăti un nou summit anunţat la sfîrşitul lui decembrie de preşedintele Poroşenko, la care ar putea participa şi omologul său rus Vladimir Putin, dar şi Francois Hollande şi Angela Merkel, la 15 ianuarie, la Astana, capitala Kazahstanului.

Liderii francez şi german au condiţionat însă desfăşurarea acestui summit, care nu a fost confirmat încă, de promisiunea unor rezultate substanţiale în soluţionarea politică a crizei ucrainene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?