Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Expert: Nu vom da „răspunsul nostru lui Chamberlen”

5 ian. 2015,, 16:15   Societate
5442 2
Foto: noi.md
„Necesitatea procurării „Cărţii Verzi” la intrarea automobilelor cu numere de înmatriculare străine în aşa numită Republică Transnistreană este mai curînd un strigăt al inimii, o încercare neîndemînatică de a completa bugetul formaţiunii, decît următoarea provocare politică”, a declarat pentru NOI.md copreşedintele Comisiei Unificate de Control în Zona de Securitate, Ion Bodrug.

Administraţia regiunii separatiste din stînga Nistrului intenţionează să oblige proprietarii automobilelor cu numere moldoveneşti să procure la intrarea în Transnistria asigurarea . Potrivit decretului, semnat de liderul RMN, Evgheni Şevciuk la finele anului trecut, asigurarea obligatorie de răspundere civilă a proprietarilor mijloacelor de transport auto, înregistrate în state străine, va fi introdusă la 1 martie 2015.

Comentînd această informaţie, interlocutorul a reamintit că „deficitul bugetar al RMN autoproclamate constituie deja 40 la sută. Majorarea tarifelor la serviciile comunale ar fi fatală pentru administraţia de la Tiraspol. Iată că vreun consilier al lui Şevciuk şi l-a învăţat cum să astupe gaura”.

„Rusia, care pînă acum a susţinut financiar RMN, astăzi este preocupată de alte probleme: mult mai relevante şi semnificative, inclusiv din punct de vedere financiar, sînt Crimea şi Donbassul. Totodată, şi problemele pur interne, legate de prăbuşirea rublei şi plecarea capitalului din FR, la fel dau de ştire”, consideră expertul.

Referindu-se la eventualele măsuri de răspuns din partea Moldovei, vizavi de proprietarii de automobile cu numere transnistrene, interlocutorul a răspuns clar că astfel de lucruri sînt inacceptabile.

„Este absolut inacceptabil: locuitorii RMN autoproclamate au fost şi rămîn cetăţeni ai Moldovei. Este ca şi cum am obliga locuitorii oraşului Leova să procure „Cartea Verde”. Nu este exclus faptul că în afară de partea financiară a decretului lui Şevciuk mai există şi dorinţa de a lovi, din mers, Moldova. Nu voi fi surprins dacă în curînd din partea lor va mai apărea încă ceva pentru provocare. Şi, ca şi întotdeauna, de toate va fi vinovată partea moldovenească „neconstructivă”, a conchis Bodrug.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?