Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Gaza: Un nou armistițiu, pentru o perioadă de cinci zile

14 aug. 2014,, 11:30   Externe
3023 0
Foto: agerpres.ro
Israelul și palestinienii au ajuns la un acord pentru prelungirea armistițiului din Fîșia Gaza cu cinci zile, au anunțat miercuri seară mediatorii egipteni și un negociator palestinian, citați de AFP.

Anunțul a fost făcut cu 45 de minute înainte de expirarea armistițiului intrat în vigoare luni, însă cel puțin o rachetă s-a abătut asupra sudului Israelului dinspre Fîșia Gaza cu cîteva ore înainte, însă fără să provoace victime.

"Am căzut de acord să oferim mai mult timp negocierilor", a declarat șeful delegației palestiniene la Cairo, Azzam al-Ahmed. Cu cîteva minute mai devreme, un membru al echipei egiptene de negociatori anunțase că părțile beligerante au acceptat să prelungească armistițiul cu 72 de ore, dar al-Ahmed a corectat afirmația, subliniind că este pentru o durată de cinci zile.

La scurt timp, Cairo a confirmat informația într-un comunicat dat publicității de Ministerul de Externe.

Noul acord de încetare a focului se va încheia marți la ora locală 00.01 (luni, 21.01 GMT).

Este nevoie de mai mult timp pentru a discuta cu Israelul "anumite subiecte în dezacord" ca să se ajungă la un armistițiu de lungă durată, a explicat Azzam al-Ahmed. El a dat asigurări că "există un acord asupra mai multor puncte legate de ridicarea blocadei" care sufocă Fîșia Gaza.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?