X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Consilierul lui Putin: Trebuie aplicată o lovitură preventivă Ucrainei

11 iun. 2014,, 02:20   Externe
10923 31
Foto: mignews.com
Rusia ar trebui să aplice lovituri preventive asupra pozițiilor armatei ucrainene, "pentru a nu o lăsa să se întărească". Potrivit UNIAN, declarația a fost făcută de consilierul președintelui Rusiei, Serghei Glaziev, în cafdrtul unei mese rotunde la Moscova.

"Vreau să amintesc cuvintele lui Churchill: "Cel care între rușine și război alege rușinea, se alege și cu război și cu rușine modern, acest lucru nu înseamnă că trebuie să îndreptăm tancurile noastre spre Kiev, dar cel puțin, sîntem în drept să oprim genocidul populației. Pentru aceasta este suficient să închidem spațiul aerian și să folosim același mecanism de suprimare a tehnicii militare, care a fost aplicat de americani în Libia, care inițial au închis spațiul aerian, iar apoi au supus tirului vehiculele blindate, artileria, aviația, și așa au făcut regimul, cu care luptau, inapt pentru luptă. Încă mai avem posibilitatea de a face acest lucru, în jumătate de an o astfel de posibilitate nu va mai fi , - a declarat Glaziev.

Consilierul lui Putin, de asemenea, a declarat că autoritățile ucrainene "s-au angajat în militarizarea și mobilizarea populației împotriva Rusiei". "Priviți dinamica - dacă în decembrie la Kiev erau 2000 de naziști, în februarie – 20 000, iar în mai deja 50 000 împreună cu militarii, la mijlocul verii ei vor fi 100 000, în luna septembrie vor fi 200 000, iar la sfîrșitul anului ei vor pune sub arme 500 de mii de oameni", - a spus Glaziev.

El a adăugat, de asemenea, că în Ucraina este repus în funcție echipamentul militar conservat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?