Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

RPD a precizat condiţiile pentru negocierile cu Kiev

1 iun. 2014,, 11:38   Externe
5493 6
Foto: novosti-ru.ru
Autoritățile autoproclamatei republici populare Donețk au anunțat în cadrul unui miting, condițiile în care sunt gata să negocieze cu Kievul pentru a pune punct războiului civil.

Alexandr Borodai, premierul RPD, a declarat că este gata pentru dialog cu Kievul doar dacă va fi recunoscută independența regiunilor Denețk și Lugansk, iar armata ucraineană își va retrage militarii.

„Autorităţile RPD sînt dispuse să negocieze cu Kievul, printre altele, cu preşedintele ales al Ucrainei, Piotr Poroşenko, însă numai pe bază de relaţii de „bună vecinătate” şi după încetarea operaţiunii speciale din sud-estul ţării”,- a declarat Alexandr Borodai.

De asemenea, șeful RPD a precizat că nu se poate vorbi de autonomie în cadrul Ucrainei.

„În legătură cu autonomia, eu mă îndoiesc foarte mult că RPD şi RPL (autoproclamata „republica populară Lugansk”) pot rămîne în componenţa Ucrainei în urma oricărui compromis”, a menţionat Borodai. El a menţionat că Doneţkul nu a încercat să contacteze Kievul în privinţa negocierilor, transmite RIA Novosti .

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?