Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Corman: Vectorul european de dezvoltare a Moldovei nu contravine calităţii ei de membră a CSI

8 mai. 2014,, 12:35   Politică
3325 2
Foto: noi.md
Vectorul european de dezvoltare a Republicii Moldova şi apropierea de Uniunea Europeană nu contravin în niciun fel cooperării ei în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI)", consideră preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.

Potrivit agenţiei "Infotag", în şedinţa de miercuri a clubului de presă "Rezonanţa Socială", şeful legislativului a amintit că, în virtutea situaţiei sale geografice, Moldova se află la hotarul cu Europa, astfel "este iraţional şi lipsit de perspicacitate să nu foloseşti potenţialul economic al UE".

"Partenerii noştri de la Moscova au un anumit clişeu în acest sens. Astfel, trebuie să vorbim şi să explicăm deschis şi cu răbdare ce trebuie să aştepte Rusia în cazul în care Moldova va semna documentele de asociere, va avea regim fără vize şi liber schimb cu UE", a menţionat spicherul, amintind că a insistat, încă în noiembrie 2013, asupra iniţierii unor consultări ale specialiştilor de profil cu colegii din Federaţia Rusă.

Corman a informat că la recenta sesiune a Adunării Interparlamentare a CSI, de la Sankt Petersburg, a discutat acest subiect cu preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin, şi cu președintele Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko.

"Se enunţă temeri că, odată cu deschiderea pieţei europene pentru Moldova, aceste mărfuri, prin noi, vor inunda Rusia. Aşa ceva este imposibil şi sîntem dispuşi să lucrăm împreună cu partea rusă la crearea unor mecanisme suplimentare pentru neadmiterea acestei situaţii", a declarat preşedintele parlamentului moldovenesc.

Referindu-se la pericolul de intrare ilegală a unor persoane din UE, el a afirmat că şi o asemenea ipoteză este puţin reală, avînd în vedere controlul de paşapoarte existent în R. Moldova şi la hotarele CSI.

"Varianta cea mai proastă pentru Chişinău este dacă Moscova ne va cere o definiţie univocă: dacă republica merge spre Est sau spre Vest. Noi însă pledăm pentru aceea ca să ne fie oferită posibilitatea de dezvoltare în interacţiune cu toţi, inclusiv cu partenerul strategic – Rusia", a subliniat Igor Corman.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?