Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4022

Alaiba a vorbit despre oportunitățile comerțului liberalizat cu UE

15 mar. 08:32  
1243 0

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, salută votul recent al Parlamentului European privind prelungirea măsurilor de liberalizare a comerțului între Republica Moldova și Uniunea Europeană subliniind că această decizie reprezintă o mare oportunitate pentru antreprenorii și producătorii din R. Moldova.

„E o mare oportunitate pentru antreprenorii noștri, pentru producătorii noștri și, în general, pentru economia noastră. Noi știm că peste 65% din exporturile R. Moldova merg spre UE, 35% din exporturi merg spre România și eu cred că, în primul rînd, e cazul să mulțumi partenerilor noștri din Bruxelles, să mulțumim Parlamentului European pentru acest vot care încă o dată vine la țanc în R. Moldova. Economia noastră are nevoie de această deschidere, are nevoie de noi piețe de desfacere și are nevoie de tot mai multe istorii de succes pe piața europeană. Putem să ne mîndrim cu bunuri de calitate și aici nu vorbim doar de produse agricole. Tot mai mulți procesatori, tot mai multă industrie ușoare, automotive și așa mai departe produc aici și exportă în Uniunea Europeană. Exportatorii noștri, antreprenorii noștri au făcut demult alegerea spre Uniunea Europeană. Nu am găsit o țară care să se fi reorientat totalmente, e o transformare tectonică în doar 15 ani de zile. Știm bine că vreo 15 ani în urmă exportam masiv spre Rusia și CSI, aceleași 75%. Iată că antreprenorii noștri, economia noastră se reorientează și știm că este mult mai mult loc pentru produsele noastre pe piața UE, de aceea avem și o agendă atît de densă de reforme pentru ca să îi susține și să îi ajutăm să facă o afacere de succes, aici, acasă”, a declarat ministrul, fiind invitat în platoul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

„E un vot copleșitor pro, ceea ce denotă o susținere și încurajare pentru noi, aici în Republica Moldova. Noi sîntem acceptați, sîntem așteptați. Atunci cînd o să reușim să ne facem toate temele pe acasă și o să reușim să ne aliniem pe deplin la tot ceea ce înseamnă UE, devenind țară membru și Guvernul Republicii Moldova pentru asta muncește”, punctează ministrul.

Amintim că ieri, Parlamentul European tocmai a votat decizia de a prelungi cu un an măsura de liberalizare a comerțului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.

1
0
0
1
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?