X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Mark Tkaciuk i-a numit pe groparii integrării europene

15 apr. 2014,, 13:34   Politică
6827 11
Foto: noi.md
„Acordul de asociere UE – Moldova reprezintă un necrolog voluminos al speranțelor poporului moldovenesc la un viitor european luminos, realizat din partea europeană de cinici cu sînge rece, iar din partea moldovenească ‒ de trădători și nesăbuiți”, a declarat deputatul Mark Tkaciuk în cadrul seminarului activului PCRM, la care s-a discutat Acordul de asociere Moldova – UE, relatează puls.md.

Principalul ideolog al PCRM a numit trei probleme ale Moldovei, care sînt trecute cu vederea de funcționarii europeni de rang înalt, dar care vor îngropa speranța în aceea că există „o minunată Uniune a țărilor și popoarelor capabilă să impună diferite „regimuri de tranziție” să respecte supremația legii, democrația adevărată, drepturile omului și libertățile europene”.

„Problemele cu care se confruntă Republica Moldova sînt binecunoscute. Potrivit datelor organizației internaționale „Transparency International”, în ratingul internațional al corupției Moldova ocupă rușinosul loc 102 din 177 de țări”, a subliniat politicianul.

În opinia lui Tkaciuk, „o altă problemă de sistem este România, care în pofida tuturor normelor de drept internațional și angajamentelor din cadrul UE și NATO, manifestă în mod deschis o atitudine ostilă față de Republica Moldova”.

„Cea de-a treia problemă de sistem este divizarea țării, care nu este doar pe Nistru. Acțiunile autorităților de la Chișinău aprofundează divizarea societății moldovenești”, consideră Tkaciuk.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?