X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Un film biografic despre rapperul Tupac Shakur va fi regizat de John Singleton

16 feb. 2014,, 11:00   Showbiz
4652 0
Foto: diacaf.com
Regizorul John Singleton, care a lucrat cu Tupac Shakur pentru filmul "Poezie şi singurătate/ Poetic Justice" (1993), va realiza un film biografic despre rapperul american, decedat în 1996.

"Tupac a fost tipul cu care am avut de gînd să fac filme toată viaţa. Moartea lui mi-a afectat profund viaţa (...), iar povestea lui de viaţă este importantă pentru generaţia mea", a spus John Singleton, informează sky.com.

Acesta a declarat pentru publicaţia The Hollywood Reporter că s-a implicat în proiectul acestui film cu doi în urmă, dar nu a reuşit să înceapă filmările la momentul respectiv.

În prezent, John Singleton rescrie scenariul, apoi va regiza şi produce acest lungmetraj biografic, ale cărui filmări ar putea începe la vară.

Producător executiv al filmului va fi mama rapperului, Afeni Shakur.

Totodată, un musical inspirat de biografia rapperului Tupac Shakur,"Holler If Ya Hear Me", va avea premiera în iunie, pe Broadway.

Rapperul Tupac Shakur, autorul unor hituri precum "California Love" şi "Ghetto Gospel", se afla pe scaunul pasagerului în maşina proprietarului studioului de înregistrări Death Row în momentul în care a avut loc atacul în care şi-a pierdut viaţa. Cei doi au fost implicaţi într-o ceartă la un hotel din Las Vegas cu puţin timp înainte de incident. În urma atacului, Tupac a fost grav rănit, iar, şase zile mai tîrziu, a încetat din viaţă, la Centrul Medical Universitar din Las Vegas, la vîrsta de 25 de ani.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?