Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Un demnitar îndeamnă primarii să informeze cetățenii despre beneficiile integrării europene

10 feb. 2014,, 17:44   Politică
4570 8
Foto: noi.md
Președintele Parlamentului, Igor Corman, îndeamnă autoritățile locale să desfășoare o campanie activă de comunicare și informare a cetățenilor despre avantajele integrării europene. Apelul a fost adresat în cadrul vizitei de lucru pe care a efectuat-o spicherul în raionul Rezina.

Președintele Parlamentului i-a îndemnat pe primarii localităților din raionul Rezina ca, împreună cu autoritățile publice centrale, să le explice cetățenilor diferența dintre beneficiile oferite de integrarea europeană și cele oferite de aderarea la Uniunea Vamală. „Asocierea cu UE va fi un suport pentru dezvoltarea economiei, pentru atragerea investitorilor străini, pentru creșterea nivelului de trai. În calitate de președinte al Parlamentului, îmi propun să organizez dezbateri publice pe marginea subiectelor ce se referă la agenda europeană, cu participarea ambasadorilor UE, pentru o mai bună informare a cetățenilor”, a subliniat Igor Corman.

Spicherul a anunțat că săptămîna viitoare va efectua o vizită la Bruxelles pentru a purta discuții cu oficialii UE despre agenda europeană a Republicii Moldova. „Dialogul este necesar pentru a asigura decizia Parlamentului European ca din vară cetățenii moldoveni să aibă libertatea de circulație”, a declarat Igor Corman.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?