Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4063

Ucraina a introdus restricţii la tranzacţiile cu valută

7 feb. 2014,, 17:30   Externe
3642 0
Foto: obozrevatel.com
Banca centrală a Ucrainei a introdus vineri restricţii la tranzacţiile cu valută, motivînd decizia prin necesitatea de a apăra stabilitatea sistemului bancar local într-un context de volatilitate pe piaţa valutară.

Banca nu a publicat o listă completă de măsuri vizînd controlul schimburilor valutare, dar a precizat că restricţiile nu vor limita plăţile în străinătate pentru educaţie sau sănătate, transferurile efectuate de persoane care îşi schimbă ţara de rezidenţă sau plata salariilor nerezidenţilor muncesc în Ucraina.

Banca naţională de la Kiev încearcă de cîteva săptămîni să stabilizeze hrivna, pe fondul tensiunilor politice din ţară, utilizînd o parte semnificativă din rezerve pentru a opri deprecierea monedei.

Instituţia a anunţat joi seară că va pune la dispoziţia băncilor operaţiuni extraordinare de refinanţare, cu scadenţa de pînă la 360 de zile, pentru a asigura lichiditatea în piaţă. Hrivna s-a depreciat cu 10% începînd din luna noiembrie.

Tot joi seară, în piaţa financiară a circulat informaţia că ministerul Finanţelor de la Kiev ar fi încercat fără succes să atragă fonduri cu maturităţi la 76 de zile şi la 5 ani în cadrul unor licitaţii neprogramate de titluri de stat.

Analiştii băncilor internaţionale contactaţi de Reuters cred că restricţiile pe tranzacţiile valutare ar putea facilita apariţia unei pieţe paralele. Hrivna, al cărei curs este decis în consiliu monetar, a scăzut miercuri sub pragul de 9 unităţi pe dolar pentru prima dată în ultimii cinci ani, însă s-a stabilizat joi la 8,98 unităţi.

Analistul Timothy Ash de la Standard Bank a declarat pentru Reuters că, dacă banca centrală încearcă să echilibreze piaţa, atunci "nu este vorba despre o piaţă".

"Este numai un semn de disperare, care va face ca oferta de valută să fie şi mai rară, va perturba comerţul şi activitatea economică, şi va înrăutăţi şi mai mult o situaţie deja dificilă. Pericolul este că ar putea conduce la apariţia unei pieţe paralele. Mai mult, prin această decizie (privind restricţiile asupra tranzacţiilor valutare - n.r.) Ucraina nu va cîştiga prieteni şi nu îi va influenţa pe cei de la FMI, care cer de mult timp un regim mai flexibil de schimb valutar", a explicat el.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?