X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Sergiu Sîrbu despre posibilitatea organizării alegerilor parlamentare în 2015

28 ian. 2014,, 15:55   Politică
6924 12
Foto: noi.md
Deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu susține că intervalul în care alegerile parlamentare în Republica Moldova pot fi organizate este 28 noiembrie 2014 – 28 martie 2015. Precizarea a fost făcută după ce președintele CEC, Iurie Ciocan, a spus că, potrivit legislației, termenul limită de organizare a alegerilor este sfîrșitul lunii februarie, transmite NOI.md.

În acest context, deputatul consideră că interpretarea legii a fost una eronată.

„Intervalul în care pot avea loc alegerile este, de fapt, pînă pe data de 28 martie 2015. Explicația este una foarte simplă. Potrivit articolului 61 din Constituție, alegerile deputaților în parlament se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau dizolvarea parlamentului (atenție! nu de la ultimele alegeri). Potrivit art. 3 din Regulamentul Parlamentului, parlamentul se consideră legal constituit din data ședinței de constituire (care a avut loc la 28 decembrie 2010). Art. 2 din Legea despre statutul deputatului în parlament prevede încetarea calității de deputat la data întrunirii legale a parlamentului nou ales”, a precizat deputatul.

Potrivit lui, începînd cu 28 decembrie 2014 urmează a fi calculate acele 3 luni în care pot avea loc alegeri. „Sigur că alegerile ar putea avea loc și pe 30 noiembrie 2014, doar că va putea fi considerat legal constitut nu mai devreme de 28 decembrie 2014. În caz contrar, va fi micșorat mandatul de 4 ani al legislativului”, a conchis deputatul.

Menționăm că PDM pledează pentru amînarea datei organizării alegerilor Parlamentare pînă în 2015, ca între timp să se reușească modificarea Codului electoral. În același timp, PLDM susține că data nu va fi modificată.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?