Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Vom presa autoritățile responsabile de lupta cu corupția - declarație

24 dec. 2013,, 15:15   Societate
2873 1
Foto: noi.md
Circa 20 la sută dintre judecători au fost demiși sau au renunțat ei înşişi la funcțiile pe care le dețineau, în ultimii doi ani, iar procesul de înnoire a corpului judecătoresc continuă. Declarația a fost făcută de ministrul Justiției, Oleg Efrim, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Ministrul a recunoscut că sistemul judecătoresc din Moldova este afectat și de lipsa de competență a magistraților, nu doar de corupție.

“Aici am intervenit încă în 2012, cînd am adoptat Legea cu privire la modul de accedere în profesie şi de evaluare a performanţelor judecătorilor. Către acest moment deja unui număr mai mare, de 114 judecători, le-au fost testate performanţele. Cei care nu trec acest test li se mai oferă o perioadă suplimentară, iar dacă nici ulterior nu trec testul, vor fi excluşi din sistem. Este un proces nu foarte vizibil, dar este continuu”, a menționat Efrim.

Totodată, funcționarul a dat asigurări că odată cu adoptarea pachetului de legi anticorupție, Ministerul Justiției va presa organele competente să aplice legea.

„Noi vom insista să avem rezultate cuantificate, vom cere şi vom face presiuni asupra autorităţilor chemate să aplice aceste instrument, pentru că nu a fost simplu să ajungem ca ele să devină lege. În situaţia în care legile nu vor funcţiona, iarăşi, la nivel legislativ, vom interveni pentru a face acest lucru”, a remarcat Efrim.

Legislativul a adoptat mai multe proiecte de lege îndreptate împotriva corupției, inclusiv majorarea salariilor judecătorilor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?