X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Moldova va beneficia de finanţare în cadrul programului UE

13 dec. 2013,, 09:00   Economie
4363 2
Foto: trm.md
Toate raioanele Republicii Moldova şi trei regiuni ale Ucrainei - Vinniţa, Cernăuţi şi Odesa pot obţine finanţare în cadrul programului Uniunii Europene (UE) de suport pentru Cooperare teritorială din cadrul Parteneriatului Estic (EaPTC Support Programme) în perioada 2015-2016.

Potrivit agenţiei "Infotag", joi, la Chişinău, în cadrul unei conferinţe de presă, coordonatorul grupului de experţi EaPTC, Alexei Secarev, a comunicat că pentru familiarizarea cu noul proiect al UE are loc forumul la care sînt invitaţi potenţialii beneficiari - reprezentanţii autorităţilor locale.

"Scopul nostru este de a-i familiariza cu posibilităţile finanţării transfrontaliere, modul de obţinere a subvenţiilor, termenii de obţinere şi volumul surselor", a spus acesta, menţionînd că o condiţie obligatorie este parteneriatul beneficiatorilor ucraineni şi moldoveni.

În total, UE oferă, pe o perioadă de doi ani, 2 mil. euro, totodată, solicitantul nu poate beneficia de o sumă mai mare de 250 mii lei.

"Finanţarea vizează un şir de priorităţi - businessul mic, aprovizionarea cu apă şi sistemul de canalizare, infrastructura localităţilor şi atractivitatea turistică a acestora", a comunicat coordonatorul proiectului.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojcov, nu a exclus posibilitatea participării reprezentanţilor transnistreni la program.

"În program sînt incluse geografic două dintre raioanele Transnistriei - Rîbniţa şi Camenca. Astăzi, din motive politice, acestea nu participă la discutarea ordinei de zi. Sînt convins că imediat ce va apărea o finanţare concretă situaţia se va schimba", consideră diplomatul.

Secarev a atras atenţia că UE nu face diferenţă între raioane, reieşind doar din principiul apartenenţei de jure la Republica Moldova.

"Satele şi oraşele Transnistriei pot participa la cooperarea teritorială transfrontalieră la acelaşi nivel cu colegii ucraineni şi moldoveni", a spus coordonatorul grupului de experţi EaPTC.

Şeful raionului Soroca, Victor Său, cu mare entuziasm s-a pronunţat pe marginea posibilităţilor implementării proiectelor transfrontaliere ale UE.

Potrivit lui, împreună cu partenerii ucraineni, în cadrul proiectului euroregiunea "Nistru", deja în timpul apropiat vor demara lucrările de construcţie a podului care va face legătura între oraşul Iampoli şi localitatea Cosăuţi.

"Proiectul este extrem de necesar. Localnicii de pe ambele maluri ale Nistrului sînt nevoiţi să facă un înconjur de circa 11 km pentru a traversa rîul. Bărcile şi un mic bac sînt nesigure. De aceea, construcţia podului, care se va construi în curînd, este foarte actuală", a comunicat demnitarul.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?