X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Franța intenționează să majoreze investițiile în Moldova

4 dec. 2013,, 10:45   Economie
3546 4
Foto: mannecy.fr
Franța intenționează să sporească prezența investitorilor francezi și extinderea capitalului în Republica Moldova, transmite NOI.md. Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Economiei, despre aceasta a anunțat ministrul delegat pentru afaceri europene din cadrul MAE al Franței, Thierry Repentin, în cadrul întrevederii la Paris cu vicepremierul, ministrul economiei al Republicii Moldova, Valeriu Lazăr. În timpul întrevederii părțile au efectuat un schimb de opinii privind dialogul RM-UE și relațiile bilaterale moldo-franceze.

Oficialul francez a apreciat pozitiv reformele implementate de Republica Moldova, rezultate cu parafarea la Vilnius a Acordului de asociere cu UE și a Acordului de liber schimb. Thierry Repentin a menționat că Franța va susține semnarea acestor documente cît mai curînd posibil – în anul 2014. Ministrul a reliefat disponibilitatea Franței de a asista Moldova în implementarea reformelor, consolidarea statului de drept și realizarea priorităţilor agendei europene. Au fost purtate discuții și la subiectul ce ține de liberalizarea circulației persoanelor.

Ministrul francez a subliniat că întrevederea cu Valeriu Lazăr are loc la scurt timp după recenta întrevedere a premierului Iurie Leancă cu președintele Franței, Francois Hollande. Acest fapt reflectă dinamizarea dialogului bilateral și marchează începutul unei noi etape de cooperare moldo-franceză.

Miniștrii au convenit asupra necesității consolidării relațiilor comercial-economice între ambele state și cooperării sectoriale pe dimensiunile energetică, comunicații, industrie agroalimentară, transport etc. Thierry Repentin s-a pronunțat pentru impulsionarea dialogului comunității antreprenoriale moldo-franceze și sporirea prezenței investițiilor franceze în Republica Moldova, inclusiv în cadrul proiectelor de parteneriat public-privat și agendei de privatizare. S-a convenit organizarea prezentării în cadrul platformei Organizației patronale franceze ”Medef” (Mouvement des entreprises de France) a proiectelor investiționale și de privatizare din Republica Moldova.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?