Partida care s-a jucat la Leipzig s-a terminat cu scorul de 0-0. Este primul meci de la EURO 2024 care s-a încheiat fără goluri.
Cele două reprezentative s-au întrecut în ocazii încă de la începutul partidei. Chiar în minutul 1, batavul Jeremie Frimpong a șutat din marginea careului, însă balonul a fost respins de Maignan.
Francezii au replicat prin Antoine Griezmann, care a șutat puternic din afara careului, dar Verbruggen a fost la post și a respins peste poartă. Mai tîrziu, și Marcus Thuram a ratat o ocazie de a înscrie. Același atacant a mai irosit o șansă de a marca și în repriza secundă, cînd a driblat un adversar și a șutat spre poartă de la marginea careului, însă puțin pe lîngă poarta apărată de Verbruggen.
Reprezentativa Țărilor de Jos a reușit să marcheze în minutul 70 prin Xavi Simons, însă golul a fost anulat pentru că Dumfries, aflat în poziție de ofsaid, l-a influențat pe portarul Mike Maignan.
După două etape, reprezentativa Franței și cea a Țărilor de Jos au cîte 4 puncte acumulate. "Cocoșii galici" și "batavii" vor juca următoarele meciuri la EURO 2024 cu Polonia și respectiv Austria, în data de 25 iunie.
Adăuga comentariu