X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4063

Natalia Gherman a îndemnat statele membre ale francofoniei să susţină Moldova în parcursul său european

8 noi. 2013,, 12:49   Societate
3677 1
Foto: evz.ro
Vicepremierul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, a făcut apel către statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) pentru a susţine parcursul european al Moldovei. Agenţia „Infotag” transmite cu referire la serviciul de presă al MAEIE că despre aceasta Gherman a declarat ieri, în cadrul Conferinţei miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale OIF, care s-a desfăşurat la Paris.

Ministrul Natalia Gherman a reiterat ataşamentul Republicii Moldova faţă de valorile promovate de francofoni şi a evocat susţinerea acţiunilor OIF menite să consolideze securitatea în spaţiul francofon.

Totodată, şeful diplomaţiei de la Chişinău a făcut referire la perspectiva parafării Acordului de asociere a Republicii Moldova cu UE la reuniunea de vîrf a Parteneriatului Estic, de la Vilnius. Menţionînd că o mare parte dintre statele membre ale OIF sînt şi membri ai UE, ministrul Natalia Gherman a făcut apel la solidaritatea francofonă şi a solicitat sprijinirea Republicii Moldova în parcursul său european.

La conferinţă au participat reprezentanţi ai circa 70 de state membre şi observatori ai OIF. Aceştia s-au întrunit pentru a examina chestiuni relaţionate de promovare a păcii, democraţiei şi respectarea drepturilor omului, soluţionarea situaţiilor de criză în spaţiul francofon, a problemelor de cooperare în materie economică, domeniul culturii şi educaţiei, promovarea noilor tehnologii de informare şi comunicare etc.

În cadrul conferinţei ministeriale viceprim-ministrul Gherman a avut întrevederi bilaterale cu şefii delegaţiilor Confederaţiei Elveţiene, României, Cehiei şi cu secretarul general al Francofoniei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?