Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4052

Liderul de la Tiraspol s-a plîns Moscovei că Moldova doreşte să semeze acordul de asociere cu UE

12 oct. 2013,, 03:10   Politică
3635 1
Foto: moldnews.md
"Semnarea de către Moldova în mod unilateral, în cadrul summitului de la Vilnius, a Acordului de Asociere cu UE va dăuna economiei Transnistriei". Potrivit Ria Novosti despre aceasta a declarat vineri Preşedintele autoproclamatei RMN Evgheni Şevciuk la întîlnirea de la Moscova cu vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin.

Potrivit Agenţiei "INFOTAG", acesta a spus că "în forma în care se află acest document, reprezintă un risc şi un pericol pentru economia Transnistriei, iar pentru populaţie înseamnă pericol de a nu obţine anumite venituri".

"În cazul semnării acestui acord vom pierde 30% din venitul din export, adică aproximativ 28% de veniturile bugetare", a menţionat Şevciuk.

Potrivit lui, "pentru republică acestea sînt pierderi semnificative şi în primul rînd pentru cetăţenii care îşi pot pierde locurile de muncă". "Ne adresăm Dvs. pentru ca să contribuiţi la minimalizarea consecinţelor negative pentru Transnistria ca urmare a unor decizii, în opinia noastră, iresponsabile ale Guvernului Moldovei după semnarea acestui acord, fără a lua în considerare opinia Transnistriei", a declarat liderul de la Tiraspol.

Acesta afirmă că Moldova "forţează semnarea acordului".

"Acordul în cauză trezeşte îngrijorare din partea Transnistriei. În primul rînd, deoarece acest proces nu este transparent, într-o oarecare măsură acordul este secret", a accentuat Şevciuk, declarînd că "la rugămintea conducerii Transnistriei de a-i oferi textul acestui document partea moldovenească nu a reacţionat".

Dmitri Rogozin, îndeplinind de asemenea şi funcţia de reprezentant al Preşedintelui Rusiei în Transnistria, a promis regiunii "ajutor metodic, organizaţional, financiar şi umanitar".

"INFOTAG" precizează: Moldova, la Vilnius, doar va parafa Acordul de Asociere cu UE. Pînă la acest moment, documentul nu a fost făcut public.

Venitul Transnistriei din comerţul extern la finele perioadei ianuarie-august a constituit $1,293 mlrd. - mai mult de o treime revenind comerţului cu Rusia. Tot Rusia este şi cel mai mare finanţator al regiunii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?