X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Șah-mat pentru Dodon: Președintele Federației Naționale de Șah e acuzat că-și exclude colegii după criterii politice

1 oct. 2013,, 17:13   Societate
5401 0
Foto: flux.md
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, tot el președintele Federației Naționale de Șah, este acuzat că exclude persoane din cadrul Federației după criterii politice. Despre aceasta au declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă reprezentanții celor excluși, notează NOI.md.

Potrivit lui Ion Harea, Preşedintele Federaţiei de Şah din Ungheni, alegerea în 2011 a lui Igor Dodon în funcția de președinte al Federației Naționale de Șah a fost făcută cu numeroase încălcări. „Odată ajuns în această postură, Dodon şi-a impus convingerile politice, iar şedinţele federaţiei s-au transformat în şedinţe de partid, organizate la sediul PSRM. Şahul se face în baza regulamentului, dar nu în funcţie de culoarea politică. În septembrie 2012, 50 de persoane, printre care trei campioni mondiali, au fost excluse din cadrul Federaţiei, adevăratele motive, fiind dezacordul lor cu politica promovată de către Igor Dodon», a mai adăugat Harea.

Campionul Republicii Moldova la compoziţie şahistică, Mihai Croitor, s-a arătat nedumerit de faptul că şahişti foarte cunoscuţi din Federație nu au fost numiți membri de onoare, dar au fost pur și simplu excluși.

UPDATE 16.45

Solicitat telefonic de NOI.md, Igor Dodon, a declarat că acuzațiile aduse astăzi în adresa sa ca președinte al Federației Naționale de Șah (FNȘ), au tentă politică. “Nu ține de competența președintelui FNȘ excluderea membrilor acesteia. Doar Prezidiul Federației are asemenea atribuții. Așadar, Prezidiul a suspendat statutul unor persoane, care nu achitau cotizații », a mai spus Dodon.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?