X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Expert: Tinerii nu țin cont de piața muncii atunci cînd aleg o profesie

22 iul. 2013,, 09:00   Societate
3129 0
Foto : gov.md
Chiar dacă pe piața forței de muncă sînt solicitate meserii pentru absolvenții de școli profesionale, proaspeții absolvenți de liceu nu se grăbesc să se facă croitori sau bucătari. Ei se îmbulzesc la comisiile de admitere de la Drept, Medicină și Economie. Experții în sociologie însă dau din umeri: e o mare neconcordanță între ce se cere pe piața muncii și ce vocații au tinerii. Dar, din păcate, nu se poate face nimic.

Contactată de NOI.md, experta în politici sociale şi dezvoltare la „IDIS Viitorul”, Viorica Antonov, spune că tinerii aleg specialități nu atît prestigioase, cît bănoase. ”Observăm că tot mai mulți tineri aleg facultăți precum Stomatologie, Științe Juridice, Economice, Psihologie și Teologie. Acest lucru se întîmplă sine qua non și nu poate fi ajustat la cerințele pieții muncii din Moldova, deși cea din urmă într-adevăr solicită specialiști calificați în meserii.

Expertul mai spune că notele mici de la BAC ar putea trimite absolvenții direct la școlile de meserii, însă acest lucru nu schimbă, în mare, situația. ”Observăm o neconcordanţă între piața muncii și profilurile din învățămîntul superior și vocațional. În esență, planurile de învățămînt nu sînt întocmite în raport cu oferta de pe piața muncii. Fenomenele social-economice, precum migrația populației active, creșterea șomajului și reducerea naturală a populaţiei, au dus la importante modificări în diverse sectoare, domenii de activitate ale economiei naționale. De aici reiese intensificarea distorsionărilor pe piața muncii”, afirmă expertul.

Depunerea dosarelor de admitere va dura pînă la 27 iulie 2013, iar rezultatele vor fi anunțate pînă la 31 iulie 2013.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?