X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

EGIPT. Justiția dispune arestarea liderului Frăției Musulmane

10 iul. 2013,, 17:11   Externe
2060 0
Foto : ria.ru
Biroul procurorului egiptean a ordonat arestarea liderului islamist al Frăției Musulmane, Mohammed Badie, scrie presa locală, citată de BBC.

Badie este acuzat că a incitat la violență în Cairo, luni, în violențele de acum două zile fiind ucise 51 de persoane.

Mai mulți lideri ai Frăției sînt deja arestați și au fost emise mandate de reținere pentru alte cîteva sute de persoane.

În acest timp, premierul interimar încearcă să formeze un nou guvern, după alungarea de la putere a președintelui Mohamed Mursi. Frăția Musulmană, din care provine Mursi, susține că a fost vorba despre o lovitură de stat.
Susținătorii lui Mursi au ieșit în stradă pentru a protesta, la moscheea Rabaa al-Adawiya din capitală, cerînd eliberarea fostului președinte din arest și reinstalarea în funcție.

Partidul politic al Frăției, Justiție și Libertate, a anunțat că nu acceptă oferta de a se alătura Cabinetului care va fi format de prim-ministrul Hazem al-Beblawi. Purtătorul de cuvînt Gehad El-Haddad a declarat pentru Reuters că acuzațiile care i se aduc lui Badie și altor lideri „nu sînt decît o încercarea a statului polițienesc de a împrăștia protestatarii care s-au adunat la moscheea Rabaa. Unii dintre cei căutați de autorități se află acolo, a precizat purtătorul de cuvînt.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?