Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cel de-al treilea copil dă peste cap succesiunea la tron în Anglia

7 sep. 2017,, 05:00   Externe
5688 0

Palatul Buckingham este din nou în sărbătoare, avînd în vedere că este pe drum un nou vlăstar regal, iar acesta este așteptat tot în căminul Ducilor de Cambridge.

Al treila copil al lui William și-al lui Kate Middleton, care se zvonește că va veni pe lume în aprilie 2018, schimbă, evident, lucrurile în succesiunea la casa regală, iar prima victimă este, așa cum era de așteptat, unchiul lor, Prințul Harry.

Fără nicio șansă, oricum, la coroană, Harry va fi retrogradat de noul lui nepot pe locul șase în linia de succesiune la tron.

Pînă la nașterea viitorului prinț sau a viitoarei prințese, ordinea este următoarea: Prințul Charles, Prințul William, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Harry. Dar între mezina ducilor și unchiul ei va interveni, la anul, noul moștenitor.

Altfel, locul micuței Charlotte (2) va rămîne neschimbat, după modificarea legislativă din 2013, care a dispus că membrii de sex masculin ai familiei regale nu vor mai avea prioritate la coroană în fața surorilor lor.


Așadar, fie că vorbim de o fetiță sau de un băiețel, Charlotte va rămîne a patra pe linia de succesiune la tronul Angliei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?