Termenul de vămuire a mașinilor cu numere străine în condiții speciale a fost extins cu trei luni, pînă la 1 iulie 2017, informează Noi.md.
Proiectul propus de Guvern a fost adoptat astăzi de Parlament. Astfel, mijloacele de transport care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova pîna la data de 1 noiembrie 2016, vor putea fi înregistrate în țara noastră pînă la 1 iulie 2017 cu achitarea a 30 % din accize.
Perioada de aplicare a reducerii de 70 la sută a fost prelungită, întrucît numărul cererilor cu privire la vămuirea automobilelor a crescut în ultimele zile, iar mulți șoferi nu au reușit să beneficieze de aceste facilități, susțin autoritățile.
Pînă în prezent, peste 14.300 de autoturisme au fost înregistrate în Republica Moldova, cu o reducere a accizelor de 70%, 1.200 din acestea fiind înmatriculate în regiunea transnistreană. Totodată, conform datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, în urma înmatriculării automobilelor cu numere străine au fost încasate aproximativ 320 milioane de lei la bugetul de stat, iar numărul de solicitări este în creștere.
in 4 luni de zile au mai ramas destepti care nu doresc sa-si inmatriculeze legal masinile la pret redus? chiar nu mai trebuia de extins, si sa-i amendeze politia pe toti!
Adăuga comentariu