X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Marine Le Pen refuză să ramburseze 300.000 euro Bruxelles-ului

1 feb. 2017,, 19:00   Externe
3851 1

Marine Le Pen, liderul formaţiunii franceze populiste de extremă-dreapta Frontul Naţional, a refuzat să returneze pînă la 31 ianuarie peste 300.000 de euro, pe care Parlamentul European o acuză că i-ar fi irosit, informează Le Figaro.

Le Pen a folosit suma respectivă pentru renumerarea unor oficiali ai Frontului Naţional cu bani publici, în acest caz ar fi vorba de doi asistenţi parlamentari.

Liderul Frontului Naţional a primit în luna decembrie 2016 două scrisori din partea Administraţiei de la Bruxelles prin intermediul cărora i se solicita rambursarea pînă la 31 ianuarie 2017 a aproape 300.000 euro pentru ”plăţi nejustificate” efectuate către Catherine Griset, şefă de cabinet a Frontului Naţional. Aceasta trebuie de asemenea să returneze pînă pe 28 februarie, aproape 42.000 euro, renumeraţie oferită gărzii sale de corp, Thierry Légier.

Procurorii francezi au iniţiat anterior o investigaţie referitoare la abuz de încredere, escrocherii în formă organizată, fals şi uz de fals, vizînd activităţile a 20 de angajaţi ai Parlamentului European care figurează în organigrama Frontului Naţional.

La începutul anului 2016, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a sesizat Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF), pe fondul suspiciunilor că 20 de asistenţi ai unor europarlamentari membri ai Frontului Naţional primeau salarii fără să fi lucrat nici măcar o zi, prejudiciul fiind estimat la circa 7,5 milioane de euro. Marine Le Pen, care potrivit sondajelor de opinie ar putea cîştiga primul tur al scrutinului prezidenţial din Franţa dar l-ar pierde pe al doilea, a respins vehement acuzaţiile care riscă să o scoată din cursa electorală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?