X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Papa va avea o "pensie" de 2.500 de euro pe lună

20 feb. 2013,, 10:30   Externe
2373 0
Foto: pressalert.ro
După retragerea sa, începînd cu data de 28 februarie, papa Benedict al XVI-lea va avea o pensie de 2.500 de euro pe lună, prevăzută de legile Vaticanului pentru funcţia de „episcop emerit al Romei", mai redusă decît aceea acordată cardinalilor care ies la pensie şi care este de 5.000 de euro pe lună, a informat site-ul de ştiri TgCom24 - Mediaset.

În ultimele zece zile ale pontificatului său, papa Benedict al XVI-lea va apărea din nou în public sîmbăta viitoare, cu ocazia întrevederii sale cu preşedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, care îl va saluta pentru ultima oară pe suveranul pontif, transmiţîndu-i mulţumirile întregului popor italian.

Pînă atunci, papa se retrage pentru o scurtă perioadă de „exerciţii spirituale" prilejuite de postul Paştelui, pe care le va efectua împreună cu cardinalul italian Gianfranco Ravasi. În data de 28 februarie, la ora locală 17:00, va părăsi cu un elicopter Palatul Apostolic de la Vatican şi se va deplasa la reşedinţa de vară a suveranilor pontifi, la Castel Gandolfo, la 30 de kilometri de Roma. Aici va petrece o perioadă de două luni, înainte de a se muta într-o mică mănăstire din incinta Vaticanului, aflată în spatele cupolei bazilicii Sfîntul Petru, unde îşi va petrece restul vieţii.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?