Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Zboruri anulate pe Heathrow, din cauza zăpezii

21 ian. 2013,, 17:04   Externe
2459 0
Foto: fedpress.ru
Ninsoarea a perturbat pentru a treia zi consecutiv transporturile în Marea Britanie, în special pe aeroportul londonez Heathrow, care a anulat o parte din zborurile sale de duminică şi luni.

În total au fost anulate aproximativ 260 de zboruri, însemnînd 20 la sută din traficul obişnuit, duminică pe cel mai mare aeroport al capitalei, primul din lume în funcţie de traficul internaţional de pasageri. Alte 20 la sută din zboruri au fost anulate luni.

Vineri, aeroportul a suprimat deja aproximativ 400 de zboruri, iar sîmbătă aproximativ 100 din aceleaşi motive.

Heathrow a fost din nou ţinta criticilor pasagerilor vineri şi sîmbătă, furioşi că au fost nevoiţi să campeze pe holurile aeroportului.

În decembrie 2010, Heathrow a fost deja paralizat timp de cîteva zile de ninsoare, obligînd mii de pasageri să doarmă în terminale, ceea ce a generat o polemică vehementă.

Aeroportul a investit de atunci 50 de milioane de lire sterline (60 de milioane de euro) pentru a-şi lua precauţii în cazul ninsorilor, în special echipîndu-se cu noi maşini de înlăturat zăpada.

"În 2010, aeroportul a fost închis complet. În prezent, pistele sînt deschise", a anunţat o purtătoare de cuvînt, explicînd că perturbările sînt legate de vizibilitatea redusă.

Legăturile feroviare prin Canalul Mînecii continuau să fie şi ele perturbate de vreme. Patru curse feroviare Eurostar au fost anulate duminică, iar cele care circulau continuau să înregistreze întîrzieri din cauza limitărilor de viteză.

raficul aerian a fost, de asemenea, perturbat în Franţa, cu 40 la sută din zboruri suprimate pe aeroporturile pariziene Roissy şi Orly.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?