X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Filat a prezentat prioritățile Guvernului pentru anul 2013. Vezi ce şi-a pus în plan

17 ian. 2013,, 15:57   Politică
3647 2
Foto : noi.md
Crearea unei zone de liber schimb, creșterea economiei țării, avansarea în procesul de soluționare a conflictului transnistrean, continuarea reformelor care vizează justiţia și atragerea investițiilor, sînt acţiunile prioritare pe care Guvernul le va promova în anul 2013.

Acestea au fost prezentate astăzi de către prim-ministrul Vlad Filat în faţa studenţilor Academiei de Studii Economice din Moldova. El spune că a ales să vină anume la ASEM pentru că „acest eveniment, dincolo de prezentarea priorităţilor fixate pe anul 2013, necesită și o comunicare”. „Sper că prin întrebările dumneavoastră voi reuşi”, a spus Filat.

El a specificat că, la începutul verii, vor începe negocierile cu Uniunea Europeană pentru crearea unei zone de liber schimb, astfel ca Acordul de Asociere şi de Liber Schimb să poată fi semnat în toamna anului curent la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. „Ne propunem să finalizăm şi măsurile necesare pentru implementarea regimului liberalizat de vize", a spus premierul.

Totodată, el a specificat că prioritatea Guvernului urmează să fie economia și că se așteaptă la o creștere economică de 4% în 2013, un deficitul bugetar de 5% din PIB, şi la reducerea datoriilor de stat cu circa 20%.

„Trebuie să continuăm promovarea reformelor economice pe diferite dimensiuni, eliminarea monopolurilor, care sînt principalul duşman al economiei noastre, lupta cu corupţia, atragerea investiţiilor”, a specificat Filat.

În ceea ce constă atragerea investițiilor, Filat recunoaște că acest domeniu se încearcă a fi politizat.

La fel ca și în anii precedenţi, pe lista de priorități ale Guvernului este soluționarea conflictului transnistrean. „Calea reintegrării presupune un dialog constant, dar şi concesii pentru care trebuie să fim gata”, a afirmat premierul.

Filat a mai spus că, luni, la Chişinău va veni ministrul de Externe al Ucrainei, cu care vor începe discuţii pentru a stabili foaia de parcurs în cadrul negocierilor pentru soluţionarea conflictului transnistrean.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?