Potrivit proiectului, organizaţia necomercială este înregistrată de către Agenţia Servicii Publice și dobândește personalitate juridică din momentul înregistrării.
Pentru înregistrarea organizaţiei necomerciale, a modificărilor şi completărilor la statutul acesteia, nu se percepe taxă. Organul înregistrării de stat, în termen de 15 zile de la primirea documentelor, adoptă decizia de înregistrare sau de refuz în înregistrarea organizaţiei necomerciale.
Totodată, noile reglementări stabilesc principiile de constituire şi încetare a organizaţiilor necomerciale, de desfăşurare a activităţii, precum şi procedura de obţinere a statutului de utilitate publică.
În același timp, sunt eliminate restricțiile teritoriale de activitate și cele pentru anumite categorii de persoane de a constitui și participa în calitate de fondatori, membri sau conducători în cadrul organizațiilor necomerciale.
Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.
Adăuga comentariu