Ei au solicitat conducerii țării să atragă atenția asupra problemelor lor și să reincludă un șir de facilități în legea cu privire la veteranii de război, informează IPN.
Președintele mișcării teritoriale a veteranilor din raionul Drochia a declarat că participanții la conflictul armat de pe Nistru au venit să dea un ultim semnal autorităților. Anatolie Bugai a amintit că veteranii au luptat sincer în războiul din 1992 și a acuzat actuala guvernare că îi jefuiește: „Dacă mai vreți să fiți la putere, atunci stimați veteranii de război și cetățenii Republicii Moldova”.
Acum două zile, într-o conferință de presă la IPN, veteranii au înaintat o declarație prin care solicită de la autorități includerea în proiectul 194 a înlesnirilor care au fost excluse, și anume: călătoria gratuită cu toate mijloacele urbane de pasageri și cu transportul feroviar sau auto pe rutele suburbane, biletele de tratament balneo-sanatorial gratuite. Totodată, veteranii solicită includerea în lege a persoanelor cu dizabilități severe care au dreptul o dată pe an la însoțitor, stabilirea alocațiilor, indemnizațiilor pentru văduvele de război sau familiilor acestora, în mărime de 50% din salariul minim pe țară, executarea necondiționată a hotărîrilor judecătorești privind asigurarea cu spațiu locativ a veteranilor și invalizilor de război, precum și adoptarea planului de acțiuni „Memorie. Onoare. Respect”.
Adăuga comentariu