Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Despre ce a discutat Chicu cu oamenii de afaceri şi mesajul transmis

18 dec. 2019,, 21:25   Economie
3296 0

Premierul Ion Chicu a participat miercuri la reuniunea membrilor EBA și AmCham Moldova, care s-a desfășurat la Guvern, a relatat pentru MOLDPRES Direcţiei comunicare și protocol a executivului.

La eveniment au luat parte cca 100 de oameni de afaceri, dar și ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, președinte de onoare al AmCham; președintele EBA, Laszlo Diosi; președintele AmCham, Traian Nichifor.

În debutul întrunirii, prim-ministrul Ion Chicu a menționat: „Discuțiile cu mediul de afaceri le consider vitale pentru executiv. Vrem ca politicile pe care le promovăm să se plieze exact pe necesitățile dumneavoastră. Ne-am propus din start să fim un guvern credibil și predictibil. Dar ca să sporim capacitatea investițională a țării și să comunicăm un imbold dezvoltării economice, avem nevoie de investiții externe. Știm cum să le obținem”, a punctat premierul.

Oamenii de afaceri s-au arătat dispuși să contribuie, împreună cu guvernul, la crearea unui mediu propice pentru atragerea investițiilor străine în Republica Moldova. Oamenii de afaceri au listat un set de probleme cu care se confruntă și au oferit câteva sugestii pentru soluționarea lor. Printre problemele menționate au fost: reformarea sectorului justiției, construcția statului de drept, digitalizarea sectorului public, demonopolizarea pieței asigurărilor, combaterea corupției în instituțiile de învățământ, îmbunătățirea calității serviciilor publice, crearea unui mediu predictibil de activitate.

Prezent la eveniment, ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, care este și președinte de onoare al AmCham, a declarat că rolul asociațiilor de business este de a transpune în Moldova cele mai bune practici internaționale.


„Noi vedem în Republica Moldova un potențial extraordinar. Domeniul TIC, turismul și industria ușoară sunt doar câteva dintre sectoarele promițătoare, pregătite pentru investiții. Există pași pe care guvernul îi poate întreprinde pentru a stimula acest potențial și mai mult. Instituțiile puternice sunt fundamentul unui climat de afaceri sănătos. Acesta este motivul pentru care lucrăm împreună cu Guvernul Republicii Moldova în vederea consolidării sistemului judiciar”, a declarat Dereck J. Hogan.

La finalul discuțiilor, premierul Ion Chicu a mulțumit oamenilor de afaceri pentru curaj și inspirație, iar Ambasadorului SUA pentru suportul acordat de-a lungul timpului Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?