X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Mierea moldovenească cucerește piețele din Canada și SUA

12 ian. 2022,, 09:30   Economie
5389 0

Anul trecut, Republica Moldova a exportat circa 3500 de tone de miere naturală, cu 200 de tone mai mult decît în 2020, iar acest lucru se datorează volumelor mari de miere obținute de apicultorii moldoveni.

”Cu toate acestea, volumul exportului de miere în 2021 este departe de cifrele din 2017, cînd peste hotare au fost vîndute 5.100 de tone de miere. Anul trecut, chiar dacă au fost suficiente precipitații, au fost încă resimțite efectele secetei din 2020, deoarece multe familii de albine au murit”, a explicat președintele Asociației Exportatorilor de Produse Apicole, Vasile Dolghieru, relatează Noi.md.

Aproximativ 95-98% din mierea exportată de Republica Moldova a ajuns pe piețele Uniunii Europene, iar restul - pe piețele din Canada și SUA. Produsele apicole din Republica Moldova sînt exportate în Canada și SUA de patru ani.

Mierea naturală polifleră a fost exportată în 2021 la un preț de 2,4-2,9 euro pentru un kilogram. În același timp, mierea din salcîm a fost vândută la un preț dublu, la 6 euro pentru un kilogram.

Mierea de hrișcă și de coriandru nu sunt exportate separat, deoarece cantitatea de astfel de miere în Republica Moldova este foarte mică. Unii procesatori de produse apicole furnizează mierea de hrișcă și de coriandru numai pe piața internă. Mierea poliflora pentru export conține o cantitate mică de miere de hrișcă și de coriandru", a subliniat Vasile Dolghieru.


Cea mai mare cantitate de miere naturală este exportată în Italia, Franța, Slovenia, România, Polonia, Germania.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?