„Este un proiect important, pentru că, statistic vorbind, numărul întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova constituie 98,7% din numărul total de întreprinderi şi oferă locuri de muncă pentru peste 61% din numărul total de angajați din țara noastră”, a subliniat premierul Pavel Filip, citat de Noi.md.
Totodată, statul va învăța agenții economici cum să-și găsească parteneri externi de afaceri și va spori numărul de antreprenori informați despre cadrul legal care reglementează activitatea IMM-urilor.
De asemenea, Guvernul va susține femeile în afaceri. Astfel, în fiecare an 100 de afaceri nou-create de către femei vor fi finanțate cu granturi mici și alte zece afaceri cu potenţial de export – cu granturi pentru investiţii mari. Aceste acțiuni vor face posibilă crearea a 200 de locuri de muncă anual.
Antreprenorii vor beneficia și de garanții financiare pentru crearea și dezvoltarea afacerilor. În anul curent, IMM-urile vor avea acces la 197 de garanții financiare.
Planul de acțiuni mai prevede și includerea, în programul pentru învăţămîntul liceal, a conţinuturilor privind „economia verde”. De asemenea, va fi elaborat un document de politici privind dezvoltarea ecosistemului pentru inovare digitală şi susţinere a start-upurilor.
Adăuga comentariu